Atat?

A trecut un an. Parca ii mai rece si afara. S-au schimbat atatea. Noi cum am ramas?

As avea nevoie de un raspuns de la tine. Nu pot sa ti-l cer, nu am niciun drept. Si

nu folosesc acest “ nu pot” ca pe un pretext, nu de aceasta data; cred ca am

devenit suficient de puternica sa ma confrunt cu acest raspuns. Stii, nu pot sa fiu

trista.

Nu am inteles de ce se despart oamenii. Aceasta problema ma depaseste cu mult. Am

inteles ca daca am trai intre patru pereti am fi fericiti. Doar noi, fara lumea de

afara, fara minciuni, regrete si fara “altele”. Nu as intoarce capul si nici tu. Ai

putea sa ma iei de mana fara ca mai apoi sa fi intrebat “cine sunt?”. As putea sa

zambesc fara ca mai apoi sa fiu intrebata “ de ce esti fericita cu el?” Pana sa

iesim impreuna pe usa a fost perfect. Am avut momentele noastre si ma trec fiori

cand ma gandesc, mi-e si teama sa ma gandesc. Mai apoi, am plecat impreuna, dar m-am

intors singura.





Ti-e dor de mine?