Un fel de noiembrie.

Iti amintesti? Am zis ca nu putem sa traim doar o zi si am ales o luna. Luna

fluturilor fara aripi. Nu-i obscur deloc. Trebuie doar sa crezi, si nu in mine, in

altceva...eu nu am ce sa-ti ofer . Cat inca o sa mai existe aceasta luna o sa

existam si noi. Nu pot sa te mint pe tine, dar nu-mi amintesc prea multe, le-am

trait doar.

In schimb, mi-a ramas aceea dimineata cand ai venit la mine si mi-ai facut cadou

o carte pe care nici astazi nu am citit-o. Nu voiam sa aflu fericirea intr-o carte.

Uite, nici nu am nevoie pana la urma, te am pe tine ca sursa de inspiratie. Era

atat de frig atunci si nu stiu...avea ceva.

E mult de atunci si o sa treaca si mai mult. Aceasta asteptare o sa aiba un

rezultat, iti promit.





Exista o singura plecare. Daca ai ales acum sa pleci sa stii ca degeaba te intorci. Eu o sa ma gandesc mereu la aceasta plecare...ii asa ca un inceput de...nelinisti, neintelegeri, un nod care o sa ma roada si pe langa asta o sa ma apuc sa ucid fluturii. Da, astia de noiembrie, nu te mai agita atat! Stii ca sunt in stare . Ar fi mai usor sa ramai, nu? Ai ramane si cu niste bani din biletul ala , nu crezi? Stiu ca nu sunt multi, dar ne ajunge de ciocolata aia pe care stiu cat de mult ti-o doresti...si faptul ca o mancam impreuna e motivul real pentru care ai ramane.


Nu incerc sa te influentez, dar imi spun parerea sa ne fie mai usor. Rapsunde-mi si nu ma face sa strig, ne aud vecinii.

Ce-i cu linistea asta la tine?

Aaaa...sa inteleg ca acum te hotarasti ce vrei sa faci? Asta o sa-ti ia cateva luni. Crezi ca eu o sa te lasi sa-mi ocupi bucataria atat timp? Si... nu te mai uitat atat pe geamu ala, nu-mi place.

Privelistea ii minunata de aici, ai vazut si tu.

Parca seama cu un noiembrie perfect. Lipseste doar ciocolata. Bine! Cobor eu pana jos sa o iau. De care vrei?

Faramituri.

El: Esti daramata, nu te recunosc. Suferi sau ce ai?

Ea: Nu.

El: Hai raspunde-mi! Ce se intampla?

Ea: Te-am mintit.

El: Stiu.

Ea: Si? Nu vrei sa reactionezi sau nu poti? Acum poti sa te manifesti, poti sa spargi ce vrei...ai dreptul. ( Rade)

El: Ai avut si de ce, nu vreau sa-ti reprosez nimic. Eu sunt de vina.

Ea: S-a terminat. Doare si atat.

El: Nu stiu daca o sa pot trai cu asta. Ti-am lasat cheia pe masa.

Ea: Deci ii o plecare definitiva, nu te mai intorci sa-mi aduci cheia?

El:

Ea: Pot sa-mi iau aceasta asteptare pentru o alta viata. ( Revine la cartea ei, intoarce pagina. )

Iubire in bucati.

Ea: Ce cauti la ora asta aici?

El: Ti-am adus cheia, dublura.

Ea: Nu ti-am cerut-o, n-am nevoie de ea.

El: O sa ai.

Ea: Nu, nu o sa am.Poti sa pleci cu tot cu cheie si sa o arunci.

El: Daca nu veneam eu sa ti-o aduc m-ai fi sunat sa imi zici ca ai nevoie de ea.

Ea: Uite ca nu te-am sunat si ca nu am.

El: Bine, atunci plec.

Ea: Pleaca, dar lasa-mi cheia.

El: Ai zis ca nu-ti trebuie!

Ea: Am zis, dar acum m-am razgandit, imi trebuie.

El: Te vreau inapoi!

Ea: Eu nu.

El: Ma iubesti?

Ea: Nu stiu. Ai plecat. Trebuie sa ma intrebi inainte sa pleci.

El: Dar ma iubeai, nu?

Ea: Incepi sa interferezi.

Ea se ridica de pe canapea si incepe sa se plimbe prin camera. Incepe sa fie agitata.

El: De ce nu-mi raspunzi?

Ea: Tu ma iubesti?

El: Da, dar ma tem.

Ea: Da si eu, dar vreau sa-mi lasi cheia.

El: Plec.

Ea: Pleaca!

El: Acum o sa inchid usa, si o sa o inchid fara sa auzi tu nimic.

Ea merge in bucatarie si isi face un ceai, el a plecat fara ca ea sa simta lucrul asta. Cheia a ramas la el. Nemernicu'!

De cand ai plecat...

Brusc ai venit, brusc ai plecat

Ne vedem maine…


…asta inseamna ca ne vedem, nu? Nu o sa ma faci sa te astept? Nici nu m-am gandit ca

ar exista o asemenea posibilitate, stii tu…sa nu mai vi. Am invatat sa astept, sa

iubesc fluturii, sa numar stelele si mai apoi sa privesc luna. Toate astea de la

tine. Uneori ma gandesc ce s-ar fi intamplat daca nu erai tu. As fi ramas asa pur

si simplu sau as fi plecat. Poti sa te opresti si sa spui: prea perfect?

Astazi, cand eram in drum spre…nicaieri as fi vrut sa ma opresc asa…pur si simplu

la tine. Am renuntat si m-am oprit doar sa cercetez…istoria.


"Toate lucrurile bune vin la cei care asteapta" Oare?

Pentru tine.

Oamenii mari mereu au nevoie de explicatii. Si aici ii dau dreptate "Micului

Print".

Nu trebuie sa-i judecam, asa calculeaza ei totul in cifre. Cum vrei sa incep? Mi-am

folosit imaginatia sa ne creez pe noi, ai fost o data la mine in vizita si atunci

erai grabit, dar am vrut sa mai vii si cum tu ai plecat mi-am imaginat cum ar fi

fost. Ti-am pregatit cafeaua de atatea ori desi eram doar singura. Nu beau cafea si

nici nu fumez. Voiam doar sa le facem impreuna, era diferit. Am vrut doar sa-ti

pastez si tie un loc in dulapul meu, o jumatate din birou si un scaun la masa din

bucatarie. Nu te-ai mai intors. Am creat un personaj fictiv sa te inlocuiesc. Vrei

sa fiu

sincera: era prea perfect sa te descriu pe tine. Doar in cateva zile am trait cu

adevarat. Si asta din cauza ta.


Nu ma judeca, din vina ta, am terminat totul inainte sa incepem.

Atat?

A trecut un an. Parca ii mai rece si afara. S-au schimbat atatea. Noi cum am ramas?

As avea nevoie de un raspuns de la tine. Nu pot sa ti-l cer, nu am niciun drept. Si

nu folosesc acest “ nu pot” ca pe un pretext, nu de aceasta data; cred ca am

devenit suficient de puternica sa ma confrunt cu acest raspuns. Stii, nu pot sa fiu

trista.

Nu am inteles de ce se despart oamenii. Aceasta problema ma depaseste cu mult. Am

inteles ca daca am trai intre patru pereti am fi fericiti. Doar noi, fara lumea de

afara, fara minciuni, regrete si fara “altele”. Nu as intoarce capul si nici tu. Ai

putea sa ma iei de mana fara ca mai apoi sa fi intrebat “cine sunt?”. As putea sa

zambesc fara ca mai apoi sa fiu intrebata “ de ce esti fericita cu el?” Pana sa

iesim impreuna pe usa a fost perfect. Am avut momentele noastre si ma trec fiori

cand ma gandesc, mi-e si teama sa ma gandesc. Mai apoi, am plecat impreuna, dar m-am

intors singura.





Ti-e dor de mine?

Vise, multe vise

Am fost si eu straina la fel ca si tine. Toti o sa devenim straini la un moment

dat. Am plecat si am uitat sa ma intorc. Poate ca “am uitat” este un pretext mult

prea ieftin, asa ca o sa fiu sincera: nu am vrut sau a fost prea greu. Am avut si

eu posibilitatea sa aleg cea mai usoara cale. Pana acum. M-am schimbat. Tu m-ai

schimbat. Am invatat sa plec, nu o sa renunt niciodata la a pleca, dar mereu ma

intorc, indiferent cat ar durea sau cat de usor ar fi. Stiu ca si tu faci la fel.

Uite ca am ajuns sa avem un punct comun.

Ne-am intrainat dintr-un motiv: acela de a avea vise. De fiecare data cand am un

vis imi iau valiza si plec, singura. Daca a fost usor? Depinde. Uneori nu o pot

ridica si o tarasc dupa mine, atunci am satisfactia mai mare, atunci stiu ca este

plina cu vise. Tu esti prea modest, asa ca am ales eu sa o car pentru tine, mi-e

mult mai teama sa las visele noastre nesupravegheate. Cele mai mari, pe care le

numesc idealuri, am hotarat sa le pastrez sub alt mod. Am invatat de la “Uriasul

cel prietenos” ca pot sa le pastrez in siguranta in borcane. Da. Borcane cu vise,

mai mari, mai mici, depinde de vis. Astfel, am facut o selectie si mi-am construit

niste rafturi. Am mare grija la ele, mereu fac un inventar, asta pentru a nu

risipi vreun ideal. Nu am aruncat niciunl pana acuma, cred ca inca mai am timp sa

le implinesc.



Mi-e dor…

Ne vedem maine.

Un fluture, o libelula

Pentru Emma.

Am iubit candva fluturii. Am inceput sa-i studiezi, sa le inteleg existenta, dar

am renuntat, sunt prea complicati. Acum ii admir doar. Trebuie sa ii inlocuiesc cu

ceva, nu vreau sa raman doar asa… la tine. De aceasta data nu am ales eu, ai ales

tu pentru mine. Iar o sa depind de tine. Stiu ca ai cautat mult, asa cum esti

obisnuit numai tu sa faci, asta pentru a nu gresi. Si te-ai oprit la o… libelula.

La inceput nu am inteles alegerea ta. Astfel, am fost nevoita din nou sa incep

cercetarile.

Emma nu a renuntat niciodata la fluturi, desi eu am facut-o. Pentru tine. Te-ai

hotarat tu sa faci diferenta dintre o libelula si un fluture. Mi-ai explicat asta o

data, dar tot asa cum obisnuiesc eu, eram preocupata cu tine. Nu vreau sa te aduc

in discutie iar, o sa te crezi prea important.

Vreau sa revin la fluturi. Am ales pentru ei o luna aparte, si anume luna noiembrie.

Probabil o sa fii surprins ca exista fluturi si in acesta luna. Exista. Este

erannis defoliari, îl mai putem vedea, chiar si când încep gerurile, la

sfârsitul lui noiembrie si începutul lui decembrie. Femela lui este fara aripi. El

încheie anul fluturilor, dar fara macar sa stie incepe o legatura indestructibila.

Nici eu nu am crezut ca ar putea exista, dar exista. Asa cum acest fluture rezista

in luna noiembrie, asa si noi ne intoarcem de fiecare data sa-l admiram. I-am creat

noi aripile, mult mai puternice, asta pentru a nu suferi accidente. Inca traieste.

Este mereu acolo unde trebuie sa fie, are un zbor perfect, o incredere aparte si

desi la inceput nu era obisnuit sa astepte, a invatat in cel mai scurt timp si acum

este maestru la asteptari. Si nu asteapta in luna noiembrie, asteapa de fiecare

data cand trebuie sa ma astepte. Am reusit sa creez cu acest fluture o legatura

perfecta. Si imi vine sa zambesc cand spun asta, stii tu de ce.

Intrebari? Nu am nevoie de ele, stiu sa iti dau raspunsuri fara sa intrebi. Ti-am zis

eu: nu suntem comuni. Poate o sa incepi sa ma crezi.






Ea nu e ca restul. Ea e pur si simplu ea.

Dimineata trecuta

Sunt zile sau momente ale unei zile cand traim cu adevarat. Eu am ales dimineata.

Tu iti alegi ce vrei. Nu vreau sa depinzi de mine sau eu de tine, asta ne-ar face

prea comuni. Facem promisiuni pe care niciodata nu le respectam, dar macar ne

mintim frumos. Iesim din rutina cotidiana si trecem in obisnuinta noastra.

Acum plec. Am reusit totusi sa fac inainte curatenie printre anumite lucruri, unele

le-am lasat asa, mi-a fost prea teama sa le arunc sau sa le modific. Inainte sa ies

pe usa ma uit in spate si in camera inca persista mirosul de tigara. Cu o seara

inainte am fost doar doi, era totul atat de normal si de lejer, semana cu o

potrivire perfecta, nici tu si nici eu nu ceream nimic, nu ne doream mai mult decat

aceasta noapte. Dimineata aveai sa pleci. Era deja un obicei la tine. Te stiu atat

de bine, uneori. Mereu pleci si eu intodeauna te primesc inapoi. Cunosc atat de

bine diminetile langa tine, nu seamana cu nimic altceva, desi sunt toate la fel,

dar au ceva… Soarele cald, cafeaua nu prea fierbinte si fara prea multe cuvinte

care nici nu-si au rostul.. Ai niste obiceiuri simple. Iti place cafeaua

indiferent cum as face-o, iti place sa-mi deschizi laptop-ul si sa-mi amintesti

muzica ta, mereu nu retin toate piesele, sunt prea ocupata cu tine.

Am invatat sa iubesc dimineata. Ai ochii sinceri, singurul moment cand te pot citi

cu adevarat. Nu trebuie sa-mi dai explicatii de cate ori pleci, si nici eu. Pana

la urma nu suntem nimic mai mult decat…noi. Este suficient?

Am lasat cana verde din care ai ti-ai baut cafeaua exact asa cum ai pus-o tu pe

masa. M-am uitat doar la ea in timp ce-mi adunam unele lucruri, si nu am vrut nici

sa o spal, nici sa o misc din locul acela. Am vrut sa pastrez amintirea ta exact

asa cum a fost. De asemenea, nu am schimbat lenjeria de pe pat desi mirosea a

tigari, chiar tu ai zis ca vrei sa-mi amintesc dimineata de tine. Mi-as fi amintit

si fara asta.


Azi ploua, maine poate te intorci.